
100 de zile
ale Guvernului Gavrilița
În urma votului clar al moldovenilor pentru o guvernare onestă și competentă, Guvernul Gavrilița a depus jurământul la 6 august 2021. La 14 noiembrie se împlinesc 100 de zile de activitate a noului guvern. 100 zile în care am adus bani în Moldova și în buzunarele oamenilor, am pus capăt izolării internaționale, am început curățirea instituțiilor și reforma justiției, am pus bazele dezvoltării economiei și infrastructurii și am gestionat competent criza sanitară și criza gazelor. 100 zile în care Moldova a mers pe drumul corect.
În această perioadă executivul a avut mai multe realizări importante.


Ajutăm cetățenii pe timp de criză
Am crescut pensia minimă la 2.000 de lei şi am majorat pensia minimă pentru dizabilitate. În total, 339 636 beneficiari de pensii au beneficiat de majorarea pensiei până la pensia minimă stabilită.
Astfel de la 1 octombrie:
Începând cu 1 octombrie 2021 a crescut alocaţia lunară de stat pentru toate categoriile de beneficiari (cca 37.698 de beneficiari), după cum urmează:
Am extins acoperirea programului de Ajutor pentru Perioada Rece a Anului:
Am creat un mecanism de compensare parțială de către stat a facturii la gaze naturale și încălzire pentru a atenua impactul creșterii tarifelor asupra cetățenilor:
Banii confiscați de Marea Britanie de la Luca Filat finanțează angajarea suplimentară și salarizarea pentru o perioadă de patru luni, a circa 543 asistenți personali. Decizia a fost consemnată în Memorandumul de Înțelegere între Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și Guvernul Republicii Moldova și va finanța oferirea asistenţei şi îngrijirii copiilor şi adulţilor cu dizabilităţi severe, în vederea favorizării independenţei şi integrării lor în societate.
Am continuat Proiectul de construcție a locuințelor sociale pentru creșterea accesului persoanelor socialmente vulnerabile la locuințe. În acest sens, au demarat negocierile privind lansarea Fazei III a Proiectului, care pe lângă construcția locuințelor sociale va include și componenta privind reabilitarea căminelor studențești și construcția azilurilor pentru bătrâni. Proiectul va duce la îmbunătățirea condițiilor locative la locuințe adecvate prin construcția a cca 1000 de locuințe pentru aproximativ 2100 de persoane socialmente vulnerabile.

Gestionăm criza COVID-19
Am introdus un complex de măsuri de protecție sanitară predictibile atât pentru cetățeni, cât și pentru mediul de afaceri, adaptate situației epidemiologice din fiecare localitate în parte, asigurând un echilibru între necesitățile sanitare și menținerea funcționării activităților economice și sociale.
Am fost primul Guvern care a introdus măsuri concrete pentru susținerea angajatorilor și salariaților pe perioada pandemiei Covid-19: acordarea indemnizațiilor și compensaților salariaților în cazurile: de sistare a procesului educațional în regim fizic, acordarea zilelor libere pentru vaccinare și șomaj tehnic.
Am procurat 400.000 teste antigen rapide și am asigurat aplicarea lor.
Am dotat cu teste rapide serviciului de asistență medicală urgentă prespitalicească (ambulanțele). În rezultat a crescut numărul de teste realizate zilnic de la 3-4.000 la 8-10.000, ceea ce a permis detecția mai bună a infecției și inițierea tratamentelor și izolarea pozitivilor la timp.
Am creat grupul de Monitori ai Ministerului Sănătății în cadrul Serviciului 112.
Am asigurat monitorizarea centralizată a persoanelor infectate cu SARS-CoV-2, în special a celor care se tratează la domiciliu, dar și a celor plasați în regim de autoizolare, de către studenții anului VI a USMF „Nicolae Testemițanu”. Astfel am redus povara asupra serviciului spitalicesc am asigurat o monitorizare mai reușită a persoanelor cu COVID-19 și spitalizarea la timp a cazurilor grave.
Am creat un sistem electronic ce permite, începând cu 15 octombrie 2021, descărcarea online a Certificatului Covid-19, care include: certificatul de vaccinare, certificatul de testare și certificatul de recuperare, de pe pagina www.certificate-covid.gov.md Certificatul digital Covid-19 facilitează libera circulație la nivel internațional, în condiții de siguranță, pe perioada pandemiei. Documentul poate fi descărcat gratuit și este disponibil în limbile română/engleză.
Am asigurat accesul la vaccin:
Am coordonat mai multe campanii de promovare a vaccinării:
Am implementat un nou sistem de monitorizare regulată a stocurilor de medicamente și echipamente de protecție în cadrul IMSP, ceea ce a asigurat din 6 august până în prezent IMSP cu:
67 de unități de concentratoare de oxigen; 33 unități de dispozitive de respirație artificială/ventilatoare; 500 pulsoximetre; 2 ultrasonografe; 20 monitoare pentru pacient; 5 termometre cu infraroșu fără contact; 65.400 perechi de mănuși; 410.900 măști de protecție; 226.246 măști respiratorii; 50.200 ochelari de protecție; 49.400 combinezoane de maximă protecție; 500 de costume de protecție; 57.500 halate de unică folosință; 12.000 seringi de unică folosință de 2ml, 5ml și 10 ml; 800 de litri de dezinfectant de mâini; 100 de litri de dezinfectant pentru suprafețe.

Am început reforma reală a justiției.
Nu mai acceptăm oameni compromiși în funcții publice și, cu sprijinul colegilor din Parlament, am început să schimbăm toate legile strâmbe, făcute pentru hoți. Astfel ne asigurăm că oamenii vor avea parte de dreptate și de o justiție performantă și independentă, într-o țară în care până acum s-au furat miliarde de dolari și milioane de speranțe fără ca nimeni să răspundă.
Am revizuit mecanismul de eliberare a autorizațiilor de transporturi rutiere, fiind instituite criterii clare de divizare, pe categorii, complementat cu un algoritm prestabilit de repartizare. Suplimentar, a fost reglementat conceptul de parc eligibil real antrenat, acțiuni care au lichidat o schemă care genera situații corupționale.


Am inițiat procedurile care au dus la declararea Stării de alertă, ulterior a stării de urgență pe piața gazelor naturale, aceasta a permis abilitarea companiei de stat Energocom să facă pentru prima oară în istoria țării achiziții de gaze naturale de pe piața spot europeană. Achizițiile prin Energocom au permis menținerea presiunii în rețeaua națională de distribuție și asigurarea intermitentă cu gaze naturale a consumatorilor casnici și industriali în luna octombrie.

Am deblocat finanțarea externă și am negociat un nou program economic cu FMI care va asigura în următorii ani finanțări de 564 de milioane de dolari. Am reușit să accesăm mai multe fonduri, inclusiv granturi de precum 21,4 mil. euro ,,Suport pentru Reforma Poliției” și 15 mil. euro în cadrul programului ,,Contractul de Reziliență COVID-19 pentru Republica Moldova”.
Am rectificat, în termeni restrânși, bugetul de stat pentru anul 2021 prin care am alocat fonduri către programe și măsuri cu impact social și economic, dar și un suport financiar de circa 28 mil. lei entităților implicate în acțiuni de combatere a pandemiei Covid-19. Totodată, am suplinit fondurile de urgență ale guvernului cu circa 495 mil. lei, pentru a fi pregătiți să facem față unor eventuale noi provocări.

Am definitivat și promovat „pachetul de digitalizare în economie” care prevede, printre altele, posibilitatea realizării la distanță a procedurilor de înregistrare și/sau modificare a documentelor de constituire a întreprinderilor; instituirea normelor privind posibilitatea utilizării semnăturii electronice avansate calificate pentru autentificarea și interacțiunea la distanță, inclusiv în contextul raporturilor de muncă, precum și recunoașterea semnăturilor electronice din UE.
Am negociat și obținut un număr suplimentar de autorizații de transport italiene
Am – în rezultatul negocierilor purtate cu Ministerul Infrastructurii și Mobilității Sustenabile al Republicii Italia, am obținut contingentul suplimentar de 250 autorizații destinate transportului bilateral/tranzit de mărfuri pentru unitățile de transport EURO V, valabile până la 31.01.2022.
Am aprobat Programul de susținere a inovației digitale și start-up-urilor tehnologice care prevede crearea unui mecanism de finanțare a inovației digitale și startup-urilor tehnologice în scopul susținerii prin granturi a inovației digitale, păstrării în economia națională a valorii adăugate din vânzarea produselor și serviciilor inovative și identificării clienților din alte industrii.
Am facilitat participarea a 34 de exportatori din Moldova la 6 expoziții internaționale de mărfuri și servicii (World Food / Moscova; MacFrut / Rimini; Fruit Attraction / Madrid; CPM 2021 / Moscova; Intercharm 2021 / Kiev; BIFE / București, Expo-Dubai), în rezultat:

Am semnat Amendamentul de modificare a Acordului de împrumut dintre RM și BERD în vederea realizării Proiectului de achiziție a locomotivelor și de restructurare a infrastructurii feroviare – cele 23,5 mil. euro care vor fi utilizate pentru lucrările de reabilitare a tronsonului de cale ferată Bender-Căușeni-Basarabeasca-Etulia-Giurgiulești.
S-au inițiat consultările cu Guvernul Republicii Franceze în scopul reconstrucției tronsonului de cale ferată Ungheni-Chișinău
– ceea ce va extinde itinerarul trenurilor internaționale de pasageri, instituind legătură feroviară cu capitalele europene. Totodată, la finalizarea lucrărilor, se va reduce timpul de circulație a trenurilor dintre România și Republica Moldova cu circa 2-3 ore pentru trenurile de pasageri și 12-24 ore pentru trenurile de marfă.
Am aprobat semnarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statelor Unite ale Americii privind transportul aerian
– ce va contribui la deschiderea pieței serviciilor aeriene din Republica Moldova și diversificarea destinațiilor din Aeroportul Internațional Chișinău, facilitând accesul la piețele din America de Nord.
Am inițiat negocierile pentru consolidarea podului rutier de frontieră peste râul Prut, între localitățile Giurgiulești (Republica Moldova) și Galați (România). Lucrările de consolidare vor contribui la creșterea siguranței în exploatarea și prelungirea duratei de viață a acestuia și menținerea continuității și fluidizării traficului între cele două state.
Am aprobat Hotărârea Guvernului nr. 238/2021 cu privire la măsuri de asigurare a reabilitării și extinderii drumurilor naționale
Au fost finalizate 12 proiecte de dezvoltare regională:
4 proiecte finanțate din FNDR (Aprovizionare cu apă și sanitație – 1 proiect; Eficiența energetică a clădirilor publice – 1 proiect; Infrastructura drumurilor regionale și locale – 1 proiect; Sporirea atractivității turistice – 1 proiect) și 8 proiecte cu finanțare din surse externe (Aprovizionare cu apă și sanitație – 5 proiecte, Eficiența energetică a clădirilor publice – 3 proiecte). Urmare a realizării proiectelor menționate au fost atinși următorii indicatori:

Am majorat salariile personalului auxiliar din spitale cu 57%.
Majorarea a inclus , munca angajaților auxiliari – lăcătuși, ingineri, electricieni etc. – de la 2.470 la 3.840 lei pentru muncitori necalificați; de la 3.240 la 5.040 lei la muncitori calificați; de la 5.850 la 9.090 lei la specialiștii cu studii superioare.

În ultimele 100 de zile, țara noastră a beneficiat de aproximativ 90 milioane de euro, prin îndeplinirea condițiilor restante, necesare pentru obținerea celei de-a doua tranșe a Asistenței Macrofinanciare a UE (în sumă de 50 milioane euro credit, în condiții preferențiale), cât și a 36,4 milioane euro, suport direct nerambursabil la bugetul de stat.
Datorită credibilității noii guvernări, am obținut angajamentul UE de a oferi sprijini țării noastre în contextul crizei generate de problemele de aprovizionare și de majorare substanţiale a prețurilor la gazele naturale. UE a anunțat, în marja Consiliului de Asociere, disponibilitate a de a oferi Moldovei o asistență suplimentară de 60 milioane euro;

Am lansat un program de investiții în valoare de 24,7 mln. de euro pentru instituțiile de învățământ superior și colegiile pedagogice din țară. În rezultatul selectării prin concurs, de finanțare vor beneficia 9 instituții de învățământ superior și 6 colegii pedagogice care pregătesc specialiști în domeniile eligibile pentru acest proiect. Astfel, fiecare dintre instituțiile de învățământ superior eligibile va putea beneficia de o sumă maximă de 2,15 mln. euro, iar fiecare colegiu pedagogic eligibil – de o sumă maximă de 900 mii euro.
Am semnat Acordul dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană privind participarea la Programul-cadru al Uniunii Europene pentru Cercetare și Inovare „Orizont Europa”.
Programul „Orizont Europa” este stabilit să sprijine cercetarea și inovarea de la etapa de concept până la comercializarea rezultatelor și de a consolida bazele științifice și tehnologice pentru a contribui la soluționarea marilor provocări globale ale epocii noastre și a permite realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.
Participarea Republicii Moldova la Programele-cadru ale Uniunii Europene va permite internaționalizarea sistemului național de cercetare și inovare, precum și asigurarea procesului de integrare în Spațiul European de Cercetare.
Am finalizat renovarea a trei școli de circumscripție beneficiare ale Proiectului „Reforma Învățământului în Moldova”, iar în alte două instituții de învățământ renovarea va fi finalizată în luna noiembrie. Renovarea a inclus atât reparații, cât și dotarea cu mobilier nou și cu echipament/tehnică pentru laboratoarele de fizică, chimie, biologie și informatică.

Am aprobat modificarea Regulamentului cu privire la Consiliului Național al Monumentelor Istorice. Asigurăm astfel organizarea şi funcţionarea Consiliului Național al Monumentelor Istorice în baza principiilor meritocrației, profesionalismului precum și a transparenței decizionale în domeniul protejării patrimoniului arhitectural – istoric.
Am elaborat și aprobat ,,Lista Roșie a bunurilor culturale aflate în situație de risc” în cadrul sesiunii Consiliului Internaţional al Muzeelor, care a contribuit la crearea condițiilor suplimentare pentru combaterea traficului ilicit de bunuri culturale; precum și promovarea tezaurului cultural al Republicii Moldova în afara țării.

Modernizăm serviciile consulare și am stabilit pașii concreţi şi necesari pentru facilitarea încasărilor consulare, prin intermediul serviciului guvernamental de plăți electronice (MPay), a plăților pentru serviciile publice prestate prin intermediul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale Republicii Moldova peste hotare.
Discuțiile inițiate cu Agenția de Guvernare Electronică vor fi continuate, într-un ritm accelerat.

Am modificat Codul Muncii pentru a reglementa procedura de acordare salariaților zile libere sau instituire a șomajului tehnic în situații excepționale, de acordare a zilelor libere unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor, pe toată durata suspendării, în mod forțat, a procesului educațional în cazul condițiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situații extreme ce au ca efect suspendarea procesului educațional în cadrul instituțiilor de învățământ și în vederea reglementării unui regim juridic nou care ar permite gestionarea într-un mod mai flexibil de către angajatori a resurselor umane în perioada reducerii activităților economice care se datorează unor situații excepționale (regimul de activitate redusă).
Am asigurat semnarea Programul de Țară pentru Munca Decentă 2021-2024 cu sindicatele, patronatele și Organizația Internațională a Muncii. A fost demarat dialogul interinstituțional privind:


Au rămas multe de făcut? Da!
Vestea bună e că avem în față multe sute de zile pentru a lucra împreună pentru o Moldovă în care fiecare trăiește demn, în care fiecare își poate împlini potențialul și în care fiecare are parte de dreptate și de instituții bune.